2013 German State Theater, director Yuri Kordonsky, set and costumes Dragos Buhagiar
Trailer https://vimeo.com/62940569
Press
Marina Constantinescu în nr.15 al revistei “România literară” […]Nu am văzut niciodată construit monologul Ninei cu o asemenea intensitate. Mi s-a părut că în faţa mea este Crisalida lui Murakami pentru care nu am avut, pînă acum, Imaginea. Ca un prizonier în propria-i mantie, în formele unei placente captive, Nina se zbate ca să ţîşnească din cocon.[…]
Maria Zarnescu "Pare-se că acesta era Rolul care o aştepta pe Olga Török. A fost nevoie doar de acel Regizor, care să îi ghideze temperamentul şi personalitatea artistică."
Mircea Morariu,14 martie 2013 […]Ce nervoşi sunt toţi şi ce plini de iubire! […] Marile, plăcutele surprize sunt, indiscutabil, evoluţiile foarte bune semnate de Olga Török şi de Horia Săvescu. Citeste mai mult despre “Pescărușul” regizat de Yuri Kordonsky.[…]
Daniela Magiaru în revista “Orizont” aprilie 2013, pag. 25
Trailer https://vimeo.com/62940569
Press
Marina Constantinescu în nr.15 al revistei “România literară” […]Nu am văzut niciodată construit monologul Ninei cu o asemenea intensitate. Mi s-a părut că în faţa mea este Crisalida lui Murakami pentru care nu am avut, pînă acum, Imaginea. Ca un prizonier în propria-i mantie, în formele unei placente captive, Nina se zbate ca să ţîşnească din cocon.[…]
Maria Zarnescu "Pare-se că acesta era Rolul care o aştepta pe Olga Török. A fost nevoie doar de acel Regizor, care să îi ghideze temperamentul şi personalitatea artistică."
Mircea Morariu,14 martie 2013 […]Ce nervoşi sunt toţi şi ce plini de iubire! […] Marile, plăcutele surprize sunt, indiscutabil, evoluţiile foarte bune semnate de Olga Török şi de Horia Săvescu. Citeste mai mult despre “Pescărușul” regizat de Yuri Kordonsky.[…]
Daniela Magiaru în revista “Orizont” aprilie 2013, pag. 25
[…]Pescăruşul e un spectacol echilibrat, cu o trupă care se achită bine de partituri (fac roluri foarte bune în special Olga Török, Ioana Iacob, Georg Peetz). Montarea lui Yuri Kordonsky exploatează atât şchiopătările fiinţei suferinde, cât şi rizibilul existenţei.[…]
Oltita Cîntec in Observator Cultural, mai 2013: Scena propriu-zisă e un pătrat din scîndură plasat în mijloc. Un sul de satin întins deasupra, o lumină albastră şi o mişcare de vălurire îl transformă în lac. Cu imaginaţie totul e posibil. Nina Zarecinaia, într-o rochie albă, lungă, „devine“ sub ochii noştri un pescăruş, executînd un splendid exerciţiu de expresivitate corporală şi vocală, cu volute, rotiri ale mîinilor şi capului, luptîndu-se coregrafiat cu un ciorap alb şi el, transparent, super elastic, sfîşiat la final, ca gest de eliberare. Pentru verosimilitate, senzaţionala Olga Török îi adaugă şi cîte un ţipăt-onomatopee. În tot ceea ce face, dar mai ales în soloul acesta, care o citează stilistic pe Trisha Brown, actriţa demonstrează o capacitate de control uimitoare, potenţialităţi de invidiat.
Elisabeta Pop in Teatrul Azi " scena care m-a urmărit şi mă mai urmăreşte încă este aceea a Ninei Zarecinaia: monologul acesta l-am mai auzit de multe ori, dar niciodată nu m-a luat cu frig, ca la acest spectacol. Învelită într-o rochie-sac albă, cu mânecile lungi, ca acelea de la cămăşile de forţă, un cocon ce nu va ajunge nicicând fluture, Nina se zbate, parcă ar vrea să zboare şi nu poate, iar ţipătul ei, întocmai cu al unui pescăruş rănit, e uluitor... Îţi intră în trup, te străbate până în măruntaie şi nu te mai părăseşte. („Nu ştiu unde mă aflu, nici ce mă aşteaptă... sunt ca un prizonier în fundul unei fântâni adânci şi goale…“ – traducere proprie). E atâta durere, atâta amărăciune, atâta disperare în ţipătul Ninei, că devine insuportabil. Olga Török te păcăleşte, cu statura ei plăpândă, căci toate mişcările ei, acutele de care e capabilă, denotă o forţă excepţională. Cu umerii aduşi, în final, ea te lasă să înţelegi că nu are de ales, o să-şi „ducă crucea şi-o să-şi păstreze credinţa“ până la capăt..."
Oltita Cîntec in Observator Cultural, mai 2013: Scena propriu-zisă e un pătrat din scîndură plasat în mijloc. Un sul de satin întins deasupra, o lumină albastră şi o mişcare de vălurire îl transformă în lac. Cu imaginaţie totul e posibil. Nina Zarecinaia, într-o rochie albă, lungă, „devine“ sub ochii noştri un pescăruş, executînd un splendid exerciţiu de expresivitate corporală şi vocală, cu volute, rotiri ale mîinilor şi capului, luptîndu-se coregrafiat cu un ciorap alb şi el, transparent, super elastic, sfîşiat la final, ca gest de eliberare. Pentru verosimilitate, senzaţionala Olga Török îi adaugă şi cîte un ţipăt-onomatopee. În tot ceea ce face, dar mai ales în soloul acesta, care o citează stilistic pe Trisha Brown, actriţa demonstrează o capacitate de control uimitoare, potenţialităţi de invidiat.
Elisabeta Pop in Teatrul Azi " scena care m-a urmărit şi mă mai urmăreşte încă este aceea a Ninei Zarecinaia: monologul acesta l-am mai auzit de multe ori, dar niciodată nu m-a luat cu frig, ca la acest spectacol. Învelită într-o rochie-sac albă, cu mânecile lungi, ca acelea de la cămăşile de forţă, un cocon ce nu va ajunge nicicând fluture, Nina se zbate, parcă ar vrea să zboare şi nu poate, iar ţipătul ei, întocmai cu al unui pescăruş rănit, e uluitor... Îţi intră în trup, te străbate până în măruntaie şi nu te mai părăseşte. („Nu ştiu unde mă aflu, nici ce mă aşteaptă... sunt ca un prizonier în fundul unei fântâni adânci şi goale…“ – traducere proprie). E atâta durere, atâta amărăciune, atâta disperare în ţipătul Ninei, că devine insuportabil. Olga Török te păcăleşte, cu statura ei plăpândă, căci toate mişcările ei, acutele de care e capabilă, denotă o forţă excepţională. Cu umerii aduşi, în final, ea te lasă să înţelegi că nu are de ales, o să-şi „ducă crucea şi-o să-şi păstreze credinţa“ până la capăt..."
Autentificare